Grand Canyon

Duminica 3 August - za chenian
Pentru ca nu ne-am inscris la preconferinta, fiind aceleasi teme ca si anul trecut, am avut doua zile libere. De ce am venit asa repede in LV atunci? nu pentru distractie ci pt ca per ansamblu este mai ieftin sa zbori avand un weekend intre plecare si sosire decat pt cateva zile. Regula companiilor aeriene, numai ele stiu de ce, oricum pentru calatorii de afaceri este foarte enervant (dar nu si de data asta).
Avand noi atata timp liber si nefiind descurajati de ziua de sambata ne-am gandit sa vedem si noi Marele Canion. Seful il mai vazuse, dar a cedat rugamintilor noastre. Asa ca ne-am dus sa ne inchiriem o masina. Cea mai ieftina, un PT Cruiser, costa 50$ pe zi - pare putin, nu? La suma se mai adauga asigurarea, in jur de 35-40$, apoi 13$ te costa sistemul de navigatie extra, inca 10$ daca vrei sa fie si al doilea sofer asigurat. La totul se aplica taxa statului (TVA) de 7,5%. Macar am primit un discount de 10$.
Pana la Grand Canyon e destul de simplu de ajuns, trebuie sa tot mergi pe autostrada I93South. Cam 130 de mile din LV. Vrand-nevrand treci peste Hoover Dam, care este mai spectaculos la tv decat in realitate. Un baraj destul de mititel, facut prin 31-35. Trecerea peste el te incetineste considerabil pt ca toata lumea vrea sa opreasca, apoi sunt serpentine si controlate franele fiecarei masini de mare tonaj. Noi am oprit, am facut cateva poze si ne-am vazut de drum. Dupa inca vreo jumatate de ora de mers am trecut de un indicator care arata spre un drum secundar si spunea ca ajungi la Marele Canyon doar in 49 de mile. Noroc ca l-am vazut ca altfel mergeam la alt punct de vizitare, la care ne spunea navi-ul ca ajungem peste alte 3 ore. Fiind rezervatie naturala nu sunt prea multe drumuri spre canion. Am intors masina si am luat-o pe acest drum, pe marginile caruia erau presarate case micute si cactusi. Oamenii care traiesc acolo, in Arizona (Hoover Dam este pe linia intre statul Nevada si Arizona) sunt la fel de saraci ca cei din Romania. Traiesc din cresterea vitelor probabil, pe un pamant care nu-ti permite sa cultivi nimic, fara apa, in rulote sau casute mici si prapadite. Peste tot semne cu "pamant de vanzare" semn ca criza economica este reala. Dupa vreo 20 de mile pe acest drum am ajuns la alta intersectie, unde spre surprinderea noastra drumul spre canion era neasfaltat. Am luat-o pe acest dirt-road, nivelat bine de utilaje, dar care-ti face un masaj la rinichi neindicat alor mei. Poate era mai bine sa luam Hummerul oferit spre inchiriere, desi 8 mile/galon mi se pare un consum nesimtit. Dupa 13 mile de chin si peisaj frumususel, inconjurati de un soi de copac-cactus (trebuie sa ma documentez) numiti Joshua tree si cu peisaje ca in western-uri am ajuns la destinatie. De fapt nu chiar destinatie, la terminalul pana la care aveai voie sa mergi cu masina ta. Ca sa intri in zona aceea trebuia sa platesti 20$ de persoana la bariera. In dreapta era un mic aeroport iar in stanga un heliport, pentru ca poti sa faci tururi aeriene prin canion. Costa vreo 200$ de persoana dar cred ca e superb. Next time. Ajunsi in parcare ne-am indreptat directionati de un indian spre ghiseul de bilete. Cum, alte bilete? Da, pentru ca platisem doar parcarea, calatoria cu autobuzul pana la canion mai costa...30$ de persoana. Si dureaza fix 3 minute. Dar na, trebuie sa mananca si gura lor de indieni nativi americani, pentru ca teritoriul este suveran si apartine indienilor Hualapai. Ajunsi la canyon, daca vrei sa intri pe skywalk, un semicerc din sticla deasupra prapastiei canionului trebuie sa mai decartezi inca 30$. Ceea ce am facut, deja scarbiti de atata hotie, dar peisajul a meritat. Daca te uitai prin podea in jos, te lua cu ameteli. In punctul cel mai adanc, deasupra raului Colorado canionul are 4000 de picioare adancime (aprox 1 km). Sub skywalk probabil e doar jumatate din distanta, dar daca ai rau de inaltime nu e indicat. Iti dau niste pantofi sa-i tragi peste ai tai, ca sa nu le murdaresti sticla. N-a facut poze pentru ca e interzis pe skywalk, exista doar fotografii lor autorizati, care te mai usureaza de alti 30$ - per poza. Dupa ce am iesit de acolo ne-am urcat in autobuz si ne-am dus la al doilea punct al vizitei, un fel de peninsula in canyon cu o vedere superba in ambele parti. Spre norocul nostru, a plouat. In desert. Torential. Marc se jura ca data viitoare sta acasa, prietenii stiu de ce (si celorlalti va explic eu: ori de cate ori calatoreste ba ii ajung bagajele cu 2 zile intarziere, ba e ceata si aterizeaza la Oradea, ba are intarziere avionul). Dupa ce a trecut scurta ploaie si l-am intrebat amuzat pe un paznic cand a plouat ultima data asa tare - nu anul acesta - ne-am apucat sa facem poze cu peisajul iar apoi ne-am intors cu acelasi autobuz la "autobaza", unde ne-a apucat alta ploaie torentiala. Apoi spre casa si dupa alte doua ore de mers eram inapoi in LV, mai usurati de bani, mai obositi dar totusi satisfacuti de ce am vazut. Pentru ca mai aveam masina pana a doua zi nu ne-am oprit la hotel ci ne-am plimbat pe bulevardul hotelurilor (the strip) cautand vechiul centru al orasului, despre care imi spusese mie o americanca mai demult ca e bine de vizitat - poate va amintiti cowboy-ul acela mare si luminat, il vedeti prin diverse filme vechi. Din intamplare am gasit strada, au acoperit-o cu o mare structura metalica, asa ca a fost usor sa ne dam seama odata ce am gasit-o. Din pacate tot ce era vechi a fost renovat si adus la standarde moderne, dar straduta isi pastreaza farmecul ei. Mai ales ca este acoperita nu de o copertina ci de cel mai mare ecran din lume iar pe strada canta o formatie muzica rock, amplificata in difuzoarele puse pe stalpi. Au avut doar doua mixuri proiectate pe ecran: Don McLeand - American Pie si un mix din Queen. Trebuie sa vedeti pozele: calint.photoshop.com