Aseară n-am avut chef de mers la Înviere. De-a lungul anilor am făcut unele chestii destul de ne-ortodoxe în noaptea de Înviere: am mers în Caro la un suc, apoi la Înviere la Schit în Păltiniş apoi înapoi în Caro, chiar le-am dus paşti chelneriţelor de acolo! Altădată am mers la Sâmbăta de Sus la slujba de Înviere, foarte frumos şi liniştită atmosfera acolo, doar că e cam departe. Când ne-am întors am făcut pană, apoi după încă juma de kilometru am făcut încă o pană aşa că am rămas in the middle of nowhere la 3 dimineaţa. A trebui să vină un prieten cu o roată de rezervă ca să ne salveze. La aia n-am mai făcut pană dar nici nu avea talonul aşa sportiv ca celelalte. Singura dată când am încercat să mergem îm Muzeul Satului la Înviere n-am avut succes, a fost prea nebunie şi am renunţat să mai stăm după paşti. Nu-s religios dar nici nu-mi place să mă duc undeva şi să mă hăhăiesc şi să mă îmbulzesc pe acolo. Se pare că anul acesta a fost totuşi mai liniştită atmosfera, cam toţi cei care au fost la Înviere au zis că a fost foarte civilizat. Foarte bine aşa. Am stat acasă cu Alinuţa. Ne-am uitat la "The Passion of the Christ" al lui Mel Gibson. Eu nu-l văzusem şi l-am luat în sfârşit în format HD. Aşa că ne-am pus confortabil pe canapea, am băut vin roşu, am mâncat cozonac, wasabi şi fistic, ne-am oripilat împreună la scenele sângeroase şi am plâns. Ne-am dres sentimentele cu Inkheart şi ne-am culcat devreme. Viaţa merge mai departe, azi avem masă în Liquid...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.