Vecini certăreți, scurtă antologie

Anul acesta se fac 30 de ani de când locuiesc în apartamentul din cartierul Ștrand. Ca peste tot, viața la bloc implică suportarea zgomotului provocat de ciocane și bormașină, uneori când îți e lumea mai dragă, lătratul câinilor de apartament, preferințele muzicale ale vecinilor (din fericire se ascultă pop și house, nu manele), gătitul cu ușa deschisă ca să iasă mirosul mai repede (doar până pe casa scărilor, nu în stradă) sau gemetele prietenei ocazionale ale băietului din scara de lângă, care face clubbing și vine înfierbântat acasă vineri dimineața pe la 4. În contrapartidă, ei îmi suportă exercițiile la chitară sau renovarea care a durat două săptămâni, când trei echipe bubuiau simultan. Una peste alta, probabil ne mai înjurăm printre dinți din când în când, între patru pereți, dar ne trece, ne salutăm cordial când ne întâlnim și n-au fost certuri niciodată.

În 2003, peste drum, ANL a construit un bloc, iar terenul viran unde parcam mașinile a devenit clădire, respectiv stradă. Pentru că în spatele blocului nostru nu e asfalt, dar e înghesuială mare, mașina mea e parcată, alături de altele, în fața blocului nou de vis-a vis, pe marginea noii străzi secundare (dacă știți zona, Maramureșului e stradă principală și nu se poate parca pe marginea ei). Eh, asta îi deranjează teribil pe unii ANL-iști, care au impresia că dacă le-a dat Statul locuințe cu chirii derizorii, li se întind drepturile și asupra domeniului public. Din când în când mă apostrofează câte unul pentru că parchez acolo și nu în spatele blocului, de parcă ei n-au spate la blocul lor. Bineînțeles, la fel de neasfaltat, nici ei nu-s proști să-și lase mașina în noroaie. Într-o zi a certat-o unul și pe nevastă-mea, deși nu cred că respectivul domn are mașină. Așa e el, scandalagiu, mi-a mai făcut o fază astă iarnă, de m-a lăsat perplex: dădeam zăpada de pe mașină, a ieșit la geam și a început să urle că unii curăță trotuare iar alții nu respectă munca lor și aruncă zăpada pe jos. Nu știu dacă curățase el trotuarul, dar l-am rugat să-mi vorbească frumos, că suntem vecini și înțeleg de vorbă bună, apoi am dat în stradă, cu piciorul, zăpada care căzuse pe trotuar de pe mașina parcată lângă bordură. Nu era multă, și totuși, de ce să ratezi ocazia să te cerți cu lumea.

De curând am auzit de problemele unor prieteni care locuiesc acolo, în apartamentul unei cunoștințe plecate la București. E un cuplu tânăr, dar liniștit, însă cei doi au fost luați în primire de când s-au mutat, au făcut greșeala să deplaseze un ghiveci de pe hol mai într-o parte, ca să poată intra în locuință. Vecinul lor e chiar domnul cu zăpada din paragraful anterior, nu ratează multe ocazii ca să vină să le spună că se aude televizorul prea tare. Mai nou cică strânge semnături prin bloc, nu știu exact ce crede că le poate face, cert e că sunt câțiva foarte deranjați de zgomotul tocurilor domnișoarei, când se întorc cei doi mai târziu din oraș, sâmbătă seara, cam o dată la două săptămâni. Repet, dacă nu i-aș cunoaște pe oameni, aș putea crede că-s cine știe ce petrecăreți, dar sunt extrem de liniștiți.

Lectură suplimentară, că din ăștia sunt peste tot: 1 și 2. Cazul 1 s-a terminat când prietenul meu i-a amenințat cu datul în judecată și respectivii s-au liniștit când și-au dat seama că nu-și permit avocat.