Old Lisbon: decent, dar nu foarte portughez

Gastronomia Portugaliei are un farmec aparte, în cele aproximativ zece ocazii în care am fost acolo i-am cunoscut atât fața turistică, nu foarte impresionantă dpdv culinar, cât și cea autentică, în bistro-urile din zonele frecventate doar de localnici. Am mers cu așteptări mari la noul restaurant portughez, mai ales după ce-am citit în Turnul Sfatului un review pozitiv - n-am fost dezamăgit de calitatea produselor, dar nici nu am regăsit savoarea Portugaliei știută de mine. 

În weekendul cu 8 martie era totul rezervat, atât vineri cât și sâmbătă, așa că am amânat vizita pentru săptămâna următoare. Am făcut o rezervare pentru 8 persoane, ceea ce a dat naștere unei probleme practice: mesele sunt rotunde, când unești două rezultă o geometrie inconfortabilă, omul amplasat la mijlocul ”laturii” lungi stă incomod, la intersecția a două arce de cerc, un pic întors cu spatele spre cel din laterala lui.

Chelnerul a fost extrem de amabil. Atât de amabil încât voia să ne pună personal șervetul în poală, tuturor. Nu știu la ce curs l-au învățat că așa e bine, însă cred că majoritatea oamenilor nu agrează treaba asta, la fel cum mulți au o problemă cu periatul scamelor de pe sacou când stai la pișoar (în alte țări, la cluburi de fițe, se practică). Prefer să-mi pun singur cearșaful pe genunchi, când consider eu că o să mă apuc de mâncare, nu când mă așez la masă.

Următorul pas a fost să comandăm vinul, de pe o listă provizorie. Ne-am uitat după Cartuxa, o prezență nelipsită din meniul unui restaurant portughez care se respectă. N-aveau (iar dacă ar fi avut le-am fi cumpărat tot stocul, pentru acasă), dar fusese săptămâna portugheză la Lidl, așa că ne puteau vinde un vin de 20 de lei cu 40. A fost bun, însă ultima sticlă din stoc. Apoi chelnerul ne-a recomandat altceva, mult mai scump, care s-a dovedit o țeapă, n-am băut de mult așa un vin searbăd, așa că a treia și a patra sticlă au aparținut sortimentației cu preț mediu - și ele ultimele din stoc. Cum ziceam, am fost opt persoane :). Data viitoare o să încerc vinho verde - deocamdată au unul singur în ofertă.

În meniu nu se regăsesc antreurile mele favorite, nici măcar pasta de ton. Păcat, mi-era dor de niște măsline cu usturoi sau bulete cu pește și carne. Există însă un duet de păstrăv și somon tartar sau terină de foie gras, pentru cei cu fițe, respectiv un cârnaț neoș rebotezat ”chorizo de casă portughez flambat cu rom” pentru ceilalți. 

Presupun că e greu să faci într-un oraș de munte mâncărurile tipice zonei de coastă, de aceea n-au prea multe sortimente de pește sau caracatiță, să nu vorbim de carne de porc din specia porco preto, dar oamenii și-au dat silința să facă ceva gustos cu ingredientele găsite la Metro. Le-a ieșit, produsele sunt bune, totuși cam scumpe - un fel principal face restaurantul Tango din Piața Mică să pară ieftin. Sunt curios dacă o să reziste în timp, după ce trece primul val de curioși, și cum o să evolueze calitatea și prețurile.

Pozele nu-s grozave, dar vă fac o oarecare idee despre ce e vorba. Așa arată frigăruile, mușchiul de vită și cotletul de miel cu sos de mentă și cartofi cu spanac gratinați:

Concluzia: prima impresie e călduță, n-am fost uimit de meniu pentru că aveam alte așteptări de la un local portughez autentic, dar mâncărurile sunt bune. Ca preț se încadrează între Tango și Terracotta, peste New York și Weinkeller. Are nevoie de câteva ajustări, inerente perioadei de început, însă o să-i mai trec pragul. S-ar putea ca zona să nu-i ajute foarte mult, rămâne de văzut dacă Orașul de Jos o să crească odată cu terminarea renovărilor actuale. Dacă mergeți, faceți lobby pentru pasta de ton :)