luni, 21 iulie 2014

De ce nu trebuie făcute prezentările pe device-uri personale

Săptămâna trecută am fost la Bistrița, cu treabă (despre oraș și județ vă povestesc altă dată). După prima zi, lungă și intensă, de lucru în fabrica clientului, ne-au invitat șefii seara la masă. În timp ce povesteam cu ei, primesc un sms de la un prieten: ”Te-ai întors? Joacă Steaua de la 20:30”. Îi răspund scurt că mă întorc a doua zi, fără să-i explic unde sunt în acel moment (detaliu important pentru narațiune). 

Apoi profit de direcția conversației de la masă și mă lansez într-o prezentare a noilor noastre aplicații de urmărire a producției de pe telefoane inteligente. La un moment dat îi dau telefonul directorului de producție, ca să vadă un exemplu de rapoarte și statistici real-time în aplicația demo.

Omul se uită cu interes câteva secunde la ecranul telefonului, apoi ridică privirea și zice, zâmbind: ”ce-ți pasă”.
Eu: ”poftim?”
El: ”ați primit un mesaj și așa scrie: ce-ți pasă”. 

Îmi întinde telefonul, citesc tot mesajul primit de la prietenul cu care discutasem anterior și mă înroșesc instantaneu: ”ce-ți pasă... mănânci la restaurant”.


Ce-o fi crezut clientul nu știu, sper doar că nu și-a imaginat că am i-am scris cuiva ”ne-am scos din foame, ne-au invitat la masă!!”

PS. Da, se poate pune telefonul în airplane mode, dar acest lucru nu elimină complet riscurile, mai ales dacă trebuie să folosești o poză și dai de cele de la ultima ieșire la pești sau de la o beție în club.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.