Am citit acum vreo lună articolul din TS despre școala din Țichindeal și starea ei precară, precum și faptul că e cauză la semimaratonul din Sibiu, 28 mai. I-am trimis linkul unui coleg care are casa parintească acolo și i-am dat un mic imbold prietenesc: să dea dracu să nu participi!
Două ore mai târziu el era înscris și eu îl sponsorizasem - era mai scump pe kilometru ca Uber; ce-i drept, se băgase doar la plimbarea de 5 kilometri.
Descrierea din articol era destul de tristă: ”școala din sat nu este dotată cu materialele absolut necesare pentru a învăța: podeaua este din pământ, nu au lumină și nici bănci. ”
Poză furată din articolul Turnul Sfatului |
Deși n-au lumină, podea sau bănci, m-am gândit că le-ar prinde bine niște calculatoare, am decis să strângem toate cele pe care nu le mai folosim dar sunt în stare bună (de la lucru sau acasă) și să vedem dacă le putem dona. Ideea era că poate se strâng suficienți bani de la maraton pentru curent și renovare, să facem ceva peste minimul necesar. Așa că i-am sugerat colegului să intre și pe la școală când mai trece pe acolo, să vadă dacă putem colabora.
S-a intors cu informația că școala a fost renovată anul trecut, are curent și podea, ba chiar și calculatoare, n-au nevoie de vechituri! Ne-am uitat unul la celalalt, ne-am scărpinat în cap și am încercat să ieșim din momentul demn de Caragiale. El fuge, eu am donat, vor găsi ei ceva de făcut cu banii.
Nu știu ce-i mai trist... faptul că documentarea jurnalistică se rezumă la "ne spunea Sorin, un bun prieten" sau că există o asociație care intenționat sau nu adună niște fonduri pentru un proiect realizat deja. Mi se pare aiurea, banii tăi și cei pe care îi vor mai aduna, puteau fi folosiți undeva unde să fie cu adevărat nevoie de ei.
RăspundețiȘtergere